Fenomenul Tunguska

Fenomenul Tunguska (sau Explozia de la Tunguska) a fost o explozie puternică, care a avut loc în apropiere de Râul Podkamennaya Tunguska (rusă Подкаменная Тунгуска), în ceea ce este numit acum Ținutul Krasnoiarsk (rusă Красноярск Край) în Rusia, la ora Greenwich 00:13:35 (ora locală 07:14) în data de 30 iunie 1908 (17 iunie, conform calendarului iulian, timpul local în uz).

Explozia se crede că a fost cauzată de un meteorit mare sau de un fragment de cometă la o altitudine de 5 - 10 km. Diferite studii au dat mai multe estimări privind dimensiunea și natura obiectului, toți cercetătorii fiind de acord că obiectul avea dimensiuni de zeci de metri.

Numărul de articole de specialitate privind explozia de la Tunguska din 1908 poate fi estimat la aproximativ 1.000 (în principal în limba rusă). Mulți oameni de știință au participat la studierea fenomenului de la Tunguska, cei mai renumiți fiind Leonid Kulik, Yevgeny Krinov, Kirill Florensky, Nikolay Vasiliev și Wilhelm Fast.

Deși meteoritul sau cometa mai degrabă a explodat în aer decât să lovească suprafața, acest eveniment este menționat în continuare ca un impact. Estimările privind energia exploziei se încadrează între 5 și 30 megatone de TNT (21 - 130 PJ), aproximativ egală cu energia bombei termonucleare americane Bravo testată pe 1 martie 1954. Energia exloziei a fost de cca. 1.000 de ori mai puternică decât bomba atomică de la Hiroshima, Japonia, și aproximativ o treime din puterea eliberată de bomba țarului, cea mai mare armă nucleară detonată vreodată. Explozia a scos din rădăcini peste 80 de milioane copaci aflați pe 2150 kilometri pătrați. Se estimează că unda de șoc a exploziei ar fi măsurat 5.0 grade pe scara Richter. O explozie de această amploare este capabilă să distrugă o zonă metropolitană mare^[1]. Această posibilitate a dus la inițierea discuțiilor privind strategiile de apărare anti-asteroid.

Explozia a avut loc în data de 30 iunie 1908. Aproximativ 80.000.000 de copaci de pe o suprafață de 2.150 de km², au fost spulberați în explozia foarte puternică, cu o forță echivalentă cu a 20 de bombe atomice. Au existat puțin martori la această explozie. În zonă nu s-a găsit niciun crater sau fragmente dintr-un presupus meteorit.

Piramidele din Egipt

Alături de faraoni, hieroglife, piramidele constituie un adevărat simbol al Egiptului antic.
Egiptenii antici au fost niște arhitecți deosebiți, având în vedere că în Egipt se află, astăzi, cel mai mare monument de piatră de pe Terra, și singura minune a lumii antice păstrate până azi, Piramida lui Keops. Studiile au relevat modul de construire: pe măsură ce piramida se înălța, în jurul ei, muncitorii făceau o rampă, pe care ridicau blocurile de piatră pe niște sănii de lemn. În felul acesta, ei puneau bloc după bloc, până ce piramida era terminată, apoi rampa era înlăturată, lăsând piramida singură, în toată splendoarea ei.Vârful piramidei este acoperit cu aur. Azi, în Egipt, doar puține piramide mai sunt întregi, din păcate.Mitologia egiptenilor antici era vastă. Cel mai puternic zeu era Ra , zeul soare. Egiptenii credeau că forma pe care o are piramida imită razele solare spre pământ. Tocmai de aceea, unii regi erau înmormântați chiar în piramide, deoarece se credea că acesta ajută la trecerea conducătorului de pe lumea aceasta, pe lumea cealaltă, unde avea viață veșnică.

2012

Fenomenul 2012 este numele general al unor convingeri, mituri și prejudecăți despre destinul omenirii, conform cărora rasa umană își va găsi sfârșitul sau va suferi o mare transformare la 21 decembrie 2012.

Multe grupuri antice și moderne Maya cred că universul a fost reînnoit de patru ori până astăzi. Prima dată a fost pentru a se realiza viața umană din cea animală; a două reînnoire a produs un popor din lut care s-a transformat în cele din urmă în insecte (cum ar fi furnicile și albinele); a treia reînnoire ar fi dat naștere la maimuțe, iar a patra oară ar fi apărut adevărată ființă umană. Fiecare încercare prealabilă pentru crearea omului a fost încheiată de diferite catastrofe care au regenerat universul. Aceste povești variază în funcție de ce grup Maya povestește: animalele au fost aproape distrus de un potop, oamenii din lut au fost aproape distruși de o inundație și apoi de un incendiu la scară mondială, în timp ce oamenii maimuță au fost distruși de propriile lor unelte și atacați de animalele lor.Calendarul maiaș bazat pe calcule astronomice arată că sfârșitul unui mare ciclu de 5200 ani va fi pe 21 decembrie 2012. Deși nu există dovezi substanțiale că maiașii antici considerau data ca fiind una semnificativă, mulți oameni au postulat că acestă dată ar fi Sfârșitul lumii și al universului din perspectiva maiașă, alții cred că data simboliza pentru mayași doar venirea unor mari schimbări. Conform unui articol de pe National Geographic, Dr. rer. nat. Andreas Fuls a arătat: calendarul mayaș a fost greșit transpus în calendarul iulian, așa că „sfârșitul” calendarului va întârzia vreo două sute de ani, mai precis până în anul 2208.Problema este complicată suplimentar de faptul că mayașii nu foloseau un singur calendar, ci patru calendare.

Insula Paștelui

Insula Paștelui (sau Rapa Nui) este o insulă polineziană din sud-estul Oceanului Pacific, aflată în cel mai sud-estic punct al triunghiului polinezian. Teritoriu special al statului Chile, anexat în 1888, Insula Paștelui este faimoasă pentru cele 887 de statui monumentale, denumite moai, statui create de către primii locuitori ai insulei. Rapa Nui este considerată de către UNESCO drept patrimoniu universal, cea mai mare parte a insulei fiind declarată Parc Național (Parcul Național Rapa Nui).Numele de „Insula Paștelui” a fost dat de către exploratorul olandez Jacob Roggeveen, primul vizitator european, care a descoperit insula în duminica Paștelui din 1722 în vreme ce căuta o altă insulă (Insula lui Davis) și a denumit-o Paasch-Eyland (Insula Paștelui în olandeză).Numele oficial al insulei, în limba spaniolă, este Isla de Pascua, ceea ce înseamnă chiar „Insula Paștelui”.
Istoria insulei Rapa Nui este frământată și controversată. Locuitorii săi au îndurat în decursul vremii perioade de foamete, epidemii, războaie civile, raiduri ale căutătorilor de sclavi, colonialism, despădurire aproape totală, declin demografic în câteva rânduri. Cu toate acestea, pascuanii au lăsat o moștenire culturală care le-a adus o faimă invers proporțională cu numărul
lor.

Multă vreme s-a considerat că insula a fost populată pentru prima dată în anii 300-400 era noastră, cam în aceiași perioadă în care oamenii au ajuns în Hawai. Datări recente prin metoda C14 (carbon radioactiv) au împins perioadele de colonizare din aproape întreaga Plonezie cu câteva secole mai târziu. Astfel acum este acceptat că primii coloniști ai insulei au sosit aici undeva între 700 și 1100 era noastră. Conform tradiției orale, prima așezare umană a fost ridicată lângă plaja Anakena. Într-un studiu recent, realizat de arheologii Terry Hunt și Carl Lipo, se susține următoare idee: „Datările prin radiocarbon pentru cele mai timpurii straturi arheologice la Anakena conduc la concluzia că insula a fost colonizată relativ târziu, în jurul anului 1200. Impactul ecologic major asupra mediului precum și ridicarea statuilor monumentale au început foarte repede după ce insula a fost populată”.^[14] Jared Diamond precizează în cartea sa „Collapse - How Societies Choose to Fail or Succeed” (2004) că zona plajei Anakena este locul de debarcare care oferă cel mai bun adăpost împotriva valurilor plus un loc ideal pentru ridicarea canoelor pe uscat sau lansarea acestora la apă, prin urmare, pare extrem de probabil ca primii coloniști să întemeieze aici o așezare. Aceste afirmații contrazic alte date arheologice care, tot prin metoda de datare cu C14, au arătat că alte situri preced colonizarea de la Anakena cu mulți ani, mai ale la Tahai, unbde viețuirea umană pare a fi cu câteva sute de ani mai timpurie decât la Anakena. Insula a fost, cel mai probabil, populată de către polinezieni care au ajuns acolo pe canoe sau catamarane. Acești navigatori au pornit fie din Insulele Marchize (la 3200 kilometri distanță) fie din Insulele Gambier (insula Mangareva, aflată la 2600 kilometri distanță). Atunci când căpitanul Cook a vizitat insula, unul dintre membrii echipajului său, care era polinezian din Bora Bora, a fost capabil să comunice cu locuitorii insulei. Limba cea mai asemănătoare cu pascuana este mangarevana: între cele două limbi se remarcă o similitudine de 80% în ceea ce privește vocabularul acestora. În 1999 a fost realizată o călătorie cu ambarcațiuni polineziene din insula Mangareva spre Insula Paștelui. Călătoria a durat 19 zile.

Conform tradițiilor orale consemnate de către misionari în anii 60 ai secolului XIX, la început exista pe insulă un sistem de clase foarte clar delimitate, având în frunte un „ariki” (marele șef) investit cu puteri depline peste celelalte nouă clanuri care erau conduse, fiecare, de către un alt șef. „Ariki” era cel mai în vârstă descendent direct al lui Hotu Matua, legendarul „descălecător”. Cel mai vizibil element al culturii pascuane este producția masivelor Moai, statui din rocă vulcanicăa căror masă poate ajunge la sute de tone, și care reprezentau înaintașii zeificați ai locuitorilor insulei. Se credea că între cei vii și cei morți exista o legătură simbiotică prin care înaintașii asigurau celor vii tot ceea ce aceștia aveau nevoie (sănătate, recolte bogate, fertilitatea turmelor, noroc etc) iar aceștia din urmă, prin ofrandele lor, asigurau morților un loc mai bun în lumea spiritelor. Majoritatea așezărilor se regăsește în apropierea coastelor iar statuile Moai sunt înșirate la fel, pe toată întinderea coastelor insulei, cu fața spre interior, supraveghînd urmașii și cu spatele spre lumea spiritelor din ocean.

Stonehenge

Stonehenge este un monument neoltic aflat în Anglia în comitatul Wiltshire.

Ansamblul Stonehenge este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen), de 33 m în diametru, este construit din 30 de blocuri imense de gresie (megaliți - mehnire), așezate vertical; astăzi doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt în picioare. Desupra acestor blocuri de piatră au fost așezate ca niște praguri (buiandrugi) alte blocuri curbate (în formă de arc de cerc). În interiorul acestui lanț exterior se află un alt cerc de blocuri mai mic din piatră vânătă. Acestea împrejmuiesc un aranjament în formă de potcoavă, construit tot din piatră vânătă, în interiorul căreia se află o placă din gresie mecacee, denumită Piatra de Altar. Toată construcția este înconjurată de un lanț circular care măsoară 104 m în diametru. În interior, se ridică un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte cunoscute sub numele de "găurile lui Aubrey" (după numele celui care le-a descoperit John Aubrey)
Construcția ansamblului Stonhenge a început în anul 3.000 î.C. Este construit din pietre cu înalțime de 6 metri și greutate de până la 50, aduse aici probabil de la o distanță de 322 de km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei. Deși nu se știe exact rolul ansamblului, se crede că cei care au construit-o aveau cunoștințe în astronomie, și că ziua de 21 iunie (Solstițiul de vară) avea o semnificație deosebită, probabil religioasă.

Stonehenge era un monument dedicat zeilor. La o distanță mai mare de 5 km era unul făcut din lemn. Teoria oamenilor de atunci era că zeul este nemuritor, la fel ca piatra și oamenii sunt muritori ca lemnul. Înainte de răsărit ei se duceau la monumentul de piatra și așteptau prima ivire a soarelui. Dintr-o anumita poziție soarele lumina foarte frumos, oamenii crezând că este fapta unui zeu. Călătoreau pe lângă un râu aflat în apropierea Stonhenge-ului de lemn unde la asfințit se rugau din nou la zeul lor. Noaptea sărbătoreau.

Stonehenge este, probabil, cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se cunoaște exact când a fost construit sau de către cine. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza că ar fi construit de druizi, o populație existentă în Anglia înainte de cucerirea romană. Tehnicile arheologice moderne au demonstrat însă că Stonehenge a fost construit cu cel puțin 1000 de ani înaintea druizilor, în anul 2950 î.Hr, ajungând la forma pe care o cunoaștem azi în anul 1600î.Hr.Cercetările din 2008 indică perioada construcției ca fiind 2400-2200 î.e.n..